Pășind prin Grădina Maicii Domnului cu jurnalista Amalia Vasilescu și scriitorul Călin Pintea.
Amalia Vasilescu: Am înțeles că propui un nou eveniment din seria întâlnirilor „de inimă și suflet”. Despre ce este vorba, ne poți da câteva amănunte?
Călin Pintea: Da, este vorba despre o salbă de momente cultural-artistice prilejuite de lansarea cărții mele „Dor de Athos”. Locația aleasă este Sala Mare a Palatului Culturii din Târgu Mureș, Marți, 21 Mai, de la orele 18. Ca de fiecare dată ne vor însoți poate cele mai profunde expresii ale creativității umane: muzica, poezia și pictura iconografică, muze care sperăm să primenească sufletele și să ne apropie de Cuvântul Întrupat. Noutatea constă în prezența ieromonahului Maxim care viețuiește retras într-o pusnicie athonită și va vorbi publicului din ipostaza de grădinar al Grădinii Maicii Domnului, despre acest loc de vis.
Amalia Vasilescu: Așadar, va fi un spectacol complet.
Călin Pintea: Știu eu? Mai degrabă o invitație de a afla cum ne putem înfrumuseța viața cu ajutorul credinței și lecturii. Acești doi termeni se înlănțuie firesc și se completează unul pe altul. Vezi, dragostea pentru Dumnezeu este o țesătură de mare finețe, iar uneori pentru a-i simți savoarea, ai nevoie de o carte.
Amalia Vasilescu: Cum e rugăciunea acolo?
Călin Pintea: Intimă...profundă...neîncetată... Poate de aceea încununează visele, nemărginirea. Aș spune că este fuiorul tors din fibrele tainice ale inimii care mângâie și împrospătează.
Amalia Vasilescu: Dar călugării?
Călin Pintea: Ei nu sunt altceva decât niște lacrimi rugătoare. Au ales traiul în solitudine nu ca să se retragă din lume, ci din drag de Cel care le-a adus flăcări în tainițele inimii. În plus, atunci când pui sufletul înaintea trupului, vorbești ca Sfântul Francisc de Asizi: „Am nevoie de foarte puține, iar din acest puțin, am nevoie de foarte puțin”.
Amalia Vasilescu: A fost complicat să preschimbi în cuvinte emoțiile pe care le-ai trăit? Bănuiesc că a scrie o carte despre Sfântul Munte este un lucru destul de dificil.
Călin Pintea: Trebuie să recunosc că n-a fost prea ușor, fiindcă înainte de a fi un tărâm binecuvântat cu monahi jertfelnici și sălașuri duhovnicești încântătoare, Athosul este emoție lichefiată. Atmosfera acestui loc este mult peste descrierile din carte, iar cuvintele, mult prea sărace, vin doar să completeze vraja.
Amalia Vasilescu: Cu ce se diferențiază Grădina Maicii Domnului de alte locuri sacre?
Călin Pintea: Fiecare leagăn al credinței are ceva aparte, dar pentru mine tărâmul athonit are un plus de seninătate. Ea exultă atât din reflexiile nemărginite ale cerului, cât și din spectrul coloristic al picturilor votive, însă este oglindită mai ales de privirea calmă, tihnită, intensă, a monahilor. Totuși, această seninătate înseamnă mai mult decât pace interioară și serenitate. Aș spune că este o trecere din obișnuita ordine lumească, într-una a spiritului, unde vibrațiile inimii însuflețesc rugătorul și îl înaripează.
Amalia Vasilescu: De unde se trage seva cuvintelor și înțelesurile care trebuiesc împărtășite? Cumva, locul transmite mesaje?
Călin Pintea: Fără îndoială, dovadă că de-a lungul timpului dulcea miere a isihiei a fost sursă de inspirație atât pentru monahi cât și pentru laici. Este mult mai simplu decât se crede, fiindcă atunci când te unești cu muntele, șoapta lui se preschimbă în slove și nu trebuie decât să le consemnezi. De fapt totul este o mărturisire, un balsam care se revarsă îmbrăcat în costum de bal. Freamătă, tresaltă și răpește, ca un hoț de inimi căruia nu-i poți rezista. Pe mine m-a răpit de mult.
Amalia Vasilescu: Asta pentru că Dumnezeu e pictor. Se vede asta prin multitudinea de culori pe care le revarsă printre noi și mai ales la Maica în Grădină, nu-i așa?
Călin Pintea: Ba da, însă...de unde știi?
Amalia Vasilescu: Având în vedere că accesul femeilor pe Sfântul Munte este interzis încă din vremuri străvechi, m-am documentat. Însă, mi-ar prinde bine câteva informații suplimentare, așa că spune-mi, când mai mergi pe Athos ca apoi să-mi povestești?
Călin Pintea: Într-un fel, sunt tot acolo. Ca să plec, trebuie să revin.